Muschii sistemului respirator în anatomia umană

Respirația poate fi un act conștient sau inconștient. Putem respira adânc, chiar dacă restul corpului nostru este adormit. Fără sistemul respirator, corpul nostru nu a putut obține oxigenul vital pe care trebuie să îl funcționeze. Plămânii în sine sunt făcuți dintr-un material moale, spongios, care nu conține deloc mușchi. Plămânii trebuie să se bazeze pe mușchii și oasele externe pentru a permite respirația.

Doctorul examinând băiatul. (Imagine: Jose Luis Pelaez Inc / Blend Images / Getty Images)

Mușchi externi

Mușchii externi sunt numeroși în natură, dar au doar un nume. Mușchii intercostali sunt mușchi minuscuți situați între fiecare coaste. Există 12 seturi de coaste și acești mușchi sunt localizați între fiecare coaste și pe fiecare parte. Între fiecare coaste există două benzi de mușchi, unul numit mușchii intercostali interne, iar celălalt numit mușchii intercostali externi. Între fiecare dintre aceste mușchi este nervul și aportul de sânge. "Jurnalul European de respirație" a raportat un studiu în 1993, numit "Funcția respiratorie a muschilor cu cremalieră". În acest studiu, atât câinii, cât și oamenii au fost observați în respirație treaz și anesteziați. La om sa constatat că cei mai importanți mușchi de respirație au fost mușchii intercostali interni apropiați de stern. În timpul inhalării, acești mușchi intercostali externi se apropie de contractul sternului și ridică colivia în sus și în exterior pentru a face mai mult spațiu pentru plămâni. Pe măsură ce expirăm contractul intern al mușchilor intercostali și lăsăm greutatea coastelor să se mute înapoi. Acest articol a continuat să explice că, în plus față de mușchii intercostali, există mușchii scalene, mușchii adânci ai gâtului atașați la coaste superioare pentru a mișca coastele superioare în timpul inspirației.

Muculele interne

Cel mai important muschi de respirație este diafragma. Diafragma are propria aprovizionare nervoasă și poate funcționa ca un mușchi voluntar sau un mușchi involuntar, permițându-ne astfel să ne ținem respirația sau să încetinim respirația dacă vrem. Când diafragma contractează, se mișcă în jos spre stomac. Acest lucru creează un vid în cavitatea care conține plămânii. Acest vacuum provoacă expandarea plămânilor și tragerea aerului în jos și înăuntru. Când respiram și diafragma se relaxează și se mișcă din nou, nu mai provoacă un vid. Acest lucru, în combinație cu oasele coastelor relaxante în poziția lor normală, ajută la împingerea aerului din plămâni. Acțiunea involuntară de respirație este determinată de senzorii de dioxid de carbon din organism. Acești senzori de dioxid de carbon vor trimite un mesaj direct creierului pentru a forța corpul să respire din nou, adică să facă diafragma și mușchii intercostali.

Mușchi de respirație auxiliari

În timpul momentelor de stres, rănire sau doar dificultăți de respirație, alți mușchi se vor lovi cu piciorul pentru a ajuta. Acești mușchi sunt numiți mușchi auxiliari și nu sunt utilizați în timpul respirației normale. Acești mușchi sunt partea din față a gâtului (sternocleidomastoid), mușchii pieptului toracic și abdomenul. Când acționează aceste mușchi, pot apărea alte probleme mai proeminente, ca un atac de panică, dar este important să știți că acești muschi pot ajuta cu respirația.